Una din cele mai întâlnite probleme atunci când vine vorba de sport este că ai un program încărcat și că nu ai timp să faci sport. Însă cred că această problemă a apărut din alte cauze decât din lipsa timpului.
Totuși, sunt persoane care au ture la muncă și de 12 ore, dar tot fac sport. Sunt părinți cu copii mici care tot fac sport. Sunt persoane care preferă să se trezească la 5 dimineața doar ca să aibă timp să facă sport.
Atunci care este adevărata problemă când spunem că nu avem timp pentru sport? Asta vom discuta în articolul de azi 😊
De unde a apărut problema lipsei timpului pentru sport?

Cu siguranță de multe ori ți-ai fi dorit ca ziua să fie mai lungă și să câștigi câteva ore în plus, în care să-ți continui treburile. Simți că timpul trece prea repede și nu apuci să termini tot ce îți propui. Iar la sfârșitul zilei îți dai seama că lista de task-uri încă e lungă și nu mai ai timp de alte activități.
Însă, aici e vorba de organizare. Nu de lipsa timpului. E vorba de cum alegi să faci toate task-urile din zi, ce poți amâna și ce este urgent de făcut. Cu toții avem 24 de ore într-o zi și totuși găsim timp pentru sport, pentru că este o prioritate. Sănătatea noastră fizică și psihică este o prioritate, nu ceva opțional.
Poate fi tentant să dăm vina pe job sau pe alte activități că nu avem timp să facem sport. Însă e de fapt vina noastră că nu prioritizăm sportul.
Cum îți poți face timp pentru sport?
Ca să ne găsim timp să facem sport zilnic, trebuie să ne organizăm mai bine timpul. Iar aici sunt mai multe metode de organizare:
- Calendarul din telefon
Aceasta e mai simplă de implementat și te poți ocupa de ea și acum. Folosește calendarul din telefon și introdu task-urile pe care trebuie să le faci în ziua respectivă. Dar asigură-te că aloci minim 30 de minute și pentru sport. Astfel, primești notificare pe telefon, care te anunță ce ai de făcut și când trebuie să faci task-ul respectiv.
Fie folosești calendarul clasic din telefon, fie descarci o aplicație de organizare cu calendar. Cum îți este mai comod și mai util 😊
- Tehnica Pomodoro
Este o tehnică de productivitate, care te va ajuta să folosești timpul eficient, astfel încât să nu mai pierzi timpul făcând activități inutile. Pe scurt, vei lucra intens pentru o anumită perioadă de timp, apoi iei pauză să te relaxezi.
De obicei lucrezi timp de 25 sau 50 de minute, apoi iei pauză 5-10 minute. Intervalele de timp pot fi diferite, în funcție de aplicația de pe telefon pe care o vei folosi.
Poate te întrebi de ce vorbim de productivitate la organizarea timpului. De multe ori luăm pauze mult mai lungi decât plănuim și lucrăm până la epuizare, dar fără să fim eficienți. Însă tehnica Pomodoro te învață să lucrezi mai bine și mai focusat pe un lucru și să monitorizezi pauzele, astfel încât să termini mai devreme task-urile din ziua respectivă, ca să câștigi timp în plus.
- Te trezești mai devreme
Dacă te trezești cu o oră înainte decât ești obișnuit, câștigi minim 30 de minute pentru sport. Însă recomand să adormi mai devreme cu o oră sau să te asiguri că dormi minim 7 ore. Altfel nu e ok să te trezești mai devreme, pentru că vei fi obosit pe parcursul zilei și nu vei da randament nici la antrenamente.
Nu începe din prima să te trezești cu o oră mai devreme, ci mută alarma cu 15 min mai devreme decât erai obișnuit. După o săptămână mai scazi 15 minute și tot așa până ajungi să te trezești cu o oră mai devreme.
Dacă începi din prima să te trezești cu o oră mai devreme, vei fi tentat să oprești alarma și să adormi la loc.
- Adormi mai târziu
Dacă nu ești o persoană matinală, poți încerca să faci antrenamentul seara, însă cu cel târziu 2 ore înainte să adormi. Sportul te va ajuta să dormi mai bine și să te trezești odihnit, de aceea poți să faci antrenamentul și seara.
Însă nu înainte de culcare, pentru că corpul va fi în stare de alertă după antrenament și ai nevoie de 2 ore ca să te relaxezi și să fii pregătit de somn.
- Organizează task-urile eficient
O metodă foarte practică să-ți organizezi ziua implică să sortezi task-urile după ordinea importanței. Vei avea nevoie de o foaie sau un Word cu un tabel cu 4 căsuțe. În cele 4 căsuțe vei scrie:
- Task-uri urgente, care trebuie făcute astăzi (de ex. astăzi trebuie să organizez dosarele și să prezint proiectul la care am lucrat 6 luni; trebuie să fac sport 30 de minute)
- Task-uri importante, dar care au deadline mai lung (de ex. un proiect de 3 luni, organizarea vacanței cu familia)
- Task-uri ce pot fi delegate (de ex. poți ruga partenerul să stea astăzi cu copilul, ca să ai timp să faci sport)
- Task-uri ce pot fi amânate (de ex. nu e urgent să duc mașina la spălat, încă e curată)
Atunci când sortezi task-urile în astfel de cadrane, îți dai seama mai ușor de importanța și urgența lor. Începe cu task-urile urgente, apoi treptat task-urile importante, delegi activitățile care pot fi făcute de alte persoane și amâni task-urile mai puțin importante până devin importante și urgente.
- Creează obiceiul să faci sport zilnic
Un alt lucru pe care îl poți face și te va ajuta să te organizezi mai bine e să faci din sport un obicei zilnic. Iar după ce devine obicei, îți va fi mult mai ușor să găsești timp pentru sport în rutina ta.
Asta facem și în provocare 😊 Lucrăm împreună 30 de zile, astfel încât să ajungi să faci sport zilnic acasă. Faptul că faci sport acasă te ajută să economisești timp, pentru că nu mai trebuie să te deplasezi la sală.
De aceea, în această provocare e important să dedici timp pentru sport și să nu dai skip la antrenamente. Iar după această lună îți va fi mult mai ușor să prioritizezi sportul în rutina ta.
Dacă ești o persoană organizată, dar tot nu găsești timp să faci sport, mai sunt 4 motive pentru care tot amâni sesiunea de sport:
- Nu îți place să faci sport;
- Ești prea obosit să faci sport;
- E mai bine să fii comod decât să transpiri;
- Îți este frică să începi să faci sport.
Ce faci când nu-ți place să faci sport?
Acesta e adevărul care se acceptă mai greu…sunt persoane care, oricât de mult încearcă să facă sport, nu le place. Apoi vine un antrenor și îți spune că te vei obișnui, ceea ce e adevărat parțial. Pentru unele persoane funcționează principiul „fake it until you make it” și ajung să le placă sport, dar pentru alte persoane fiecare minut în care fac fitness e o pedeapsă.
Dacă chiar urăști să faci sport și acesta e motivul pentru care nu îți găsești timp, încearcă să alegi un sport care îți place și fă-l constant.
Ok, fitness-ul nu e pentru tine, dar asta nu înseamnă că nu există sporturi care să-ți placă. Sunt atât de multe opțiuni ca să faci mișcare, amuzante și relaxante, cum ar fi:
- Înotul sau gimnastică în apă;
- Yoga;
- Kangoo Jumps;
- Rebound – sărituri pe mini-trambulină;
- Kickboxing;
- Mersul cu bicicleta;
- Săritul corzii etc.
Dacă nu îți place fitness-ul, încearcă să găsești activități fizice care să-ți placă și pe care le poți face constant. Dacă nici așa nu ai găsit un sport care să-ți placă, atunci încearcă să mergi zilnic. Asigură-te că scoți un număr de pași mai mare (de la 5000 în sus) și tot e o formă de mișcare sănătoasă, care îți aduce beneficii fizice.
Orice e mai bine decât nimic. Alege să mergi mai mult, monitorizează numărul de pași zilnic și tot e mai bine decât să stai pe canapea toată ziua.
„Sunt prea obosit să fac sport…ce pot face?”
Îți place să faci sport și să ai grijă de corpul tău, însă ești prea obosit după muncă. Tot ce vrei să faci e să te odihnești după o zi lungă la job. Mai ales dacă ai un job care implică multă mișcare (ospătar, menajeră, faci naveta până la muncă), e greu să mai găsești energia să faci sport acasă.
Aici e mai greu să faci sport zilnic, pentru că deja ți-ai folosit sursele de energie ca să lucrezi fizic la muncă. Însă, ai putea să-ți ajustezi alimentația, astfel încât să mănânci mai mult și să ai energie pentru antrenament.
Dacă nu simți nicio diferență după ce îți crești cantitatea de calorii ingerate, atunci cel mai bine ar fi să faci sport în zilele tale libere. Decât să te suprasoliciți și să nu mai ai energie pe timpul zilei, mai bine lași antrenamentele pentru zilele libere.
Când ești obosit, oricum nu dai randament la antrenamente. Așa că mai bine păstrează-le pentru zilele libere, când ești mai odihnit și poți face sport din plăcere.
Cum ieși din zona de confort?
Una e să fii obosit după muncă, alta e să preferi comoditatea în locul sănătății. E mai comod să stai la TV sau să te uiți pe Netflix decât să transpiri.
De multe ori, persoanele care se află în zona de confort așteaptă să ajungă în situații de criză ca să facă sport. Fie se îngrașă foarte mult, fie au probleme de sănătate. E cam trist să aștepți până atunci ca să faci sport când poți preveni toate astea.
Nu e obligatoriu să faci ceva extrem, cum ar fi să ieși la alergat pentru 3 ore, deși tu nu ai mai alergat până acum. Dar măcar 30 de minute de mișcare ușoară tot ai putea să faci. Știu că preferi comoditatea, însă comoditatea te va costa mult când apar problemele de sănătate.
Poate fi dificil să implementezi obiceiuri noi. De aceea ți-am lăsat în articol diferite modalități prin care poți face asta. Acum decizia îți aparține: investești timp în sănătatea ta sau investești bani în doctori?
Ce faci când îți este frică să începi să faci sport?
O frică foarte des întâlnită la persoane subponderale sau obeze. Apare frica de a fi judecat și de bullying, ceea ce duce la descurajare și lipsă de motivație.
Nu lăsa alții să creeze o frică în tine și să te descurajeze. Dacă ești consistent și te ții de program, vei vedea că această frică dispare. E mai greu să începi și scapi de criticul tău interior, care îți spune că nu vei reuși, dar după aceea vei vedea că devine din ce în ce mai ușor să faci sport. Poate chiar ajunge să îți placă.
Amintește-ți că faci asta pentru tine, pentru corpul și sănătatea ta. Vei ajunge un exemplu demn de urmat și toate criticile și glumele nu vor mai însemna nimic pentru tine. Chiar dacă e mai greu să depășești frica de nou și de început, îți garantez că va merita efortul 😊
Ce vei face de acum?
De multe ori auzi scuza că nu am timp să fac sport. Însă de cele mai multe ori există alte motive mai ascunse și preferăm să dăm vina pe timp. Important e să-ți dai seama ce anume te oprește să faci sport și cum poți schimba asta.
Dacă e vorba de timp, poți rezolva asta cu o mai bună organizare a timpului și prin creșterea productivității. Dacă nu îți place să faci sport, încearcă să găsești o activitate fizică ce îți place și pe care o poți face constant. Dacă îți place prea mult zona de confort, împinge-te de la spate și trage de tine până creezi un obicei din sport.
Toate motivele pentru care nu găsești timp să faci sport au soluții. Acum urmează să faci ceva să schimbi situația. La început va fi mai greu, însă după va deveni floare la ureche 😊
Sper că te-a ajutat articolul și că ai rămas cu informații utile, pe care le vei pune în aplicare. Lasă-ne un comentariu cu cel mai util lucru pe care l-ai aflat și pe care îl vei face de acum înainte.